Despre mine

Geanina

Am pus bazele acestui proiect cu bucurie și entuziasm, și sunt extrem de fericită că prin talentul cu care am fost înzestrată, reușesc să ajung în inimile oamenilor.

Venirea pe lume a băiețelului meu mi-a ghidat pașii spre acest proiect de suflet, care iată, după doar trei ani de existență, se bucură de un real succes.

Trăim timpuri în care oamenii se hrănesc cu cuvinte frumoase, vremuri în care oamenii se regăsesc foarte mult în cadouri de suflet, astfel că acest concept este potrivit tuturor categoriilor de persoane, indiferent de vârstă sau statut.

Poeziile & piesele personalizate pe care le creez aduc lacrimi de bucurie chiar și celor care nu se exteriorizează de fel. Spre bucuira tuturor, nu se uzează, nu se demodează și nu trebuie șterse de praf, ba din contră, sunt pansament pentru suflet.

Acest tip de cadou personalizat este inedit, original, și poate fi dăruit oricui, cu orice ocazie.

Poeziile & piesele pe care le creez, pot fi:
- de la soț pentru soție și viceversa, cu ocazia zilei de naștere sau celebrarea a “n” ani de relație;
- de la copii, pentru părinți;
- de la nepoți, pentru bunici;
- de la copii, pentru educatori/profesori;
- piese de deschidere petrecere botez/nuntă;
- imn personalizat grădiniță/firmă;

Cântece & poezii

Servicii

Cântec personalizat
audio

Cum ar fi să pornești mașina sau laptopul, și deodată să auzi o piesă a cărei poveste îți pare cunoscută? Ba mai mult, deodată să îți auzi și numele?

Cum ar fi ca dansul de deschidere al nunții/botezului copilului, să aibă loc pe o piesă personalizată și unică? Ei bine, multe persoane au avut un șoc sau au fost plăcut surprinse în momentul în care au trăit cele de mai sus. Toate acestea s-au întâmplat însă datorită unui cadou personalizat unic: mai exact, un cântec personalizat.

Cântecele personalizate se realizează la comandă, pe o linile melodică aleasă de comun acord, și pot avea între 3-5 strofe.

Livrarea materialului se face în format electronic.

Cântec personalizat
cu videoclip din fotografii

Cântecele personalizate cu videoclip (slideshow din fotografii), se bucură de un real succes.

Impactul pe care acestea îl au asupra celor care le primesc a depășit orice așteptare, și vă spun toate acestea, având în vedere feedback-urile pe care le primesc.

Fie că vorbim de tineri părinți, fie că vorbim de bunici, nași sau educatori, acest tip de cadou personalizat a atins corzi sensibile.

Cântecele personalizate cu videoclip se realizează la comandă, pe o linile melodică aleasă de comun acord, și pot avea între 3-5 strofe.

Livrarea materialului se face în format electronic.

Poezie personalizată
felicitare digitală

Oamenii dragi nouă, prietenii sau membrii familiei tresar la cuvintele frumoase pe care noi li le adresam.

Printr-o poezie personalizată, fii sigur că vei aduce lacrimi de bucurie și emoție persoanei careia i-o oferi.

Poeziile personalizate pot avea 4-6 strofe, în funție de mesajul ce se dorește a fi transmis.

Poezia personalizată va fi livrată sub formă de felicitare digitală, și va conține și o fotografie transmisă de tine.

Livrarea materialului se face în format electronic.

Poezie personalizată
recitată cu videoclip

Poeziile personalizate cu videoclip (slideshow din fotografii) sunt un alt mod inedit prin care îi poți impresiona pe cei dragi ție.

Eu voi scrie versurile poeziei ținând cont de datele furnizate de tine și o voi recita (înregistra audio).

Ulterior, voi crea un videoclip din fotografii, care va avea pe fundal poezia recitată de mine.

Poeziile personalizate pot avea 4-6 strofe, în funție de mesajul ce se dorește a fi transmis.

Livrarea materialului se face în format electronic.

Portfoliu

Video & poze

Ce spun clienții

Testimoniale

Cântecelul pentru soțul meu, de ziua lui a fost superb. A rămas plăcut impresionat, și va rămâne o amintire pe viață!
Va mulțumim!

ADRIANA LEPA

Recomand din suflet cântecele personalizate, am avut o colaborare minunata, iar Geanina a reușit sa exprime in versuri sentimentele mele!
Am vrut un cadou deosebit pentru soțul meu, iar cu ajutorul doamnei am reușit sa impresionez întreaga familie!
Mulțumesc din inima!

MIHAELA ZE

Cântecele Geaninei sunt făcute cu suflet pentru suflet!
Recomand cu mare drag si totală încredere!

MADALINA CULCUSICA

Recomand din tot sufletul! Geanina are o voce calda care este pe placul copiilor și nu numai! Baietelul meu adoarme numai pe melodia compusă de Geanina!

LAZAR MIHAELA

Draga mea, iti multumesc frumos. Ești înzestrată cu mult talent si inspirație. Cu vocea ta transmiți emoție si cântecele tale ajung până la suflet.

LAURA OPLEAN

Recomand cu drag cantecele personalizate create de Geanina, fetița mea a aplaudat pe tot parcursul melodiei, iar cu Geanina am colaborat extraordinar.
Mulțumesc mult pentru tot!

CRISTINA MIHAELA

Recomanda cu drag!
Iti multumim din suflet pentru cantecelul realizat. Am reusit sa ii facem o surpriza minunata nasului nostru ... o idee minunata pentru cine doreste o surpriza unica.

NICOLETA NITU

Cea mai minunata persoana, cu o voce caldă si duioasa. Geanina pune pasiune si dragoste in tot ceea ce face!
Recomand din suflet!

SORINA SCARLAT

Recomand din suflet sa comandati macar odata un cantecel personalizat pentru o persoana draga!
Noi am primit unul cadou iar fetita mea pur si simplu il adora. Nu exista zi sa nu ceara sa-l asculte.

LUCIA HURU

A fost cadoul perfect pentru sotul meu. Un cadou inedit, un cadou la care nu s-ar fi așteptat.
Va multumesc mult!
Recomand cu drag - cadou care emoționează si impresionează!

IONELA VILAU

Scumpa doamna, va multumesc foarte mult pentru cantecelul facut. A adus lacrimi de fericire. Cu adevarat deosebit ...
Aveti o voce foarte calda si foarte placuta. A fost un cadou foarte inspirat si va recomand tuturor.
A fost o colaborare reusita si cu siguranta o sa va mai "deranjez" si cu alta ocazie.

ANTOHI IULIA

Recomand cu drag! Datorita tie am reusit sa imi surprind sotul intr un mod neasteptat de placut.
Ai reusit sa ne transmiti emotie, transpunandu-ne povestea in versuri. Versurile originale care spun o poveste, dau viata cantecului ! Geanina este solutia ideala daca vrei sa ii surprinzi pe cei dragi intr un mod original!

LOREDANA ELENA

Spune-mi povestea ta!